Am fost comparați cu alți copii în familie, la școală, în grupul de copii cu care ne jucam. Am văzut adulții comparându-se între ei. Ne-am simțit comparați cu ceea ce își doreau părinții noștri să fim ca să se poată mândri cu noi.
Comparațiile sunt foarte frecvente în plan social și de multe ori sunt folosite în mod distructiv, generând fie sentimente de inferioritate (însoțite de devalorizare sau invidie sau încrâncenarea de a îi depăși pe ceilalți), fie sentimente de superioritate (însoțite de aroganță, autosuficiență, egoism).
Dar în realitate comparația este o capacitate cognitivă, un instrument de evaluare și cunoaștere.
Dacă știm să o folosim în bine ne poate ajuta să ne evaluăm capacitățile și abilitățile, nivelul la care suntem. Să ne motivăm în transformarea noastră și în a avea anumite realizări prin raportarea la modele autentice.
Completează formularul din partea de jos a paginii și înscrie-te la webinar
Investiție 57 lei
În loc să rămâi în frustrare, invidie, comparare devalorizantă, te invit să înveți cum să folosești comparația ca pe un instrument de evaluare, de amorsare a unui proces de emulație, de creștere și de obținere a anumitor realizări, de împlinire profundă și complexă.
În loc să te simți mereu că ești „mai puțin”, te invit să descoperi cum poți să te motivezi și să acționezi pentru a avea realizările pe care le dorești.
În loc să simți că nu poți fi iubit/ă pentru că nu ești suficient de… , la fel ca…, mai bun/ă ca…., să descoperi cum îți pot servi ca modele inspiratoare diferiți oameni din viața ta, pentru a te elibera de complexe din inferioritate, de devalorizare, de sentimentul că nu meriți să fi iubit/ă.”
Dacă deja ți s-a spus că ai o atitudine de superioritate și de autosuficiență și simți că acestea îți afectează relațiile cu cei apropiați sau te împiedică să ai anumite realizări pe care le dorești, te invit să afli cum poți să depășești aceste atitudini și totodată să-ți consolidezi încrederea în sine și să ai relații mult mai împlinitoare și fructuoase cu cei din jur.
Completează formularul din partea de jos a paginii și înscrie-te la webinar
Investiție 57 lei
Sunt Adina Petronela Gheorghe, trainer și consilier pentru dezvoltare personală și te invit la acest webinar pentru a afla cum poți să folosești comparația cu ceilalți ca instrument de cunoaștere și de amorsare a unei motivații creatoare de creștere și de armonizare a vieții tale și relațiilor cu ceilalți.
Completează formularul din partea de jos a paginii și înscrie-te la webinar
Investiție 57 lei
Investiție 57 lei
Durata webinarului – 3 ore
Webinarul se va desfășura pe Zoom.
Vei avea acces și la înregistrarea webninarului.
Prin înscrierea la acest webinar îți dai acordul pentru a-ți fi folosite datele personale (nume, date de contact) pentru a ți se oferi detalii organizatorice și informații care să te ajute în călătoria ta către cunoaștere de sine.